Ziua unu: Tulcea, Tudor Vladimirescu - Chilia Veche, 54 de kilometri

Stiri XCountry » Ziua unu: Tulcea, Tudor Vladimirescu - Chilia Veche, 54 de kilometri (25 Aprilie2012)

Startul se va da imediat după coborârea de pe bac, am identificat un platou cu dale de beton, ideal pentru regrupare şi pentru ultimele pregătiri. Platoul este îngrădit cu un gard metalic, aşa că senzaţia de evadare în libertatea Deltei va fi cu atât mai puternică. Se pleacă tare pe un drum de piatră spartă în direcţia Ceatalchioi. Drumul are multe denivelări şi multe gropi, aşa că nu o să vă plictisiţi şi va trebui să fiţi mereu în gardă dacă mergeţi în regim „race". Nu apucăm însă să intrăm în Ceatalchioi, trecem ca fulgerul prin micul sătuc Pătlăgeanca şi, la punctul de control frontieră, facem dreapta pe digul Sireasa, unde dăm de „gustul" Deltei, pentru întâia dată!

Urmăm canalul Sireasa, pe dig, pământul este uscat, se ruleaza rapid, iar panglica de apă este un loc de joacă al păsărilor pe care nu prea ne pricepem să le denumim, dar punem pariu că e vorba de lebede, gâşte şi alte vieţuitoare pe care ne bucurăm să le vedem şi să le auzim. Intrăm înapoi în drumul de piatră, la podul peste canalul 36, o mică urcare distractivă, urmată de trecerea peste ecluza Pardina. Vântul bate puternic aici şi peisajul pare puţin nepământeam, atât cât să ne dăm seama de aventura în care am intrat. Drumul este foarte pietros aici, aşa că va trebui să vă ţineţi bine de ghidon! Trecem de Pardina iar aici ne supunem mamei natură, în ce priveşte alegerea traseului care ne aşteaptă!

Dacă este uscat o luăm direct pe dig, pe malul braţului Tătaru şi ne bucurăm de pământul bine bătătorit, de rulajul rapid, de pădure sau de acoperişurile discrete ale casuţelor de vacantă din satul Tătaru. Dacă plouă, pe dig de abia trece o maşină 4x4 - pe testate, aşa că ne repliem pe drumul de piatră şi tragem tare. Nu am putea spune că e plictisitor: trecem prin pâlcuri de pădure şi cine are timp admiră panorama îndepărtată a Dealurilor Beştepe, situate spre sud, tocmai pe lângă Mahmudia.

Toate drumurile duc însă spre Chilia Veche, unde ajungem după un parcurs de patru ore pentru un rider situat uşor peste medie. Campăm într-o pădurice idilică, unde vor fi aduse toalete ecologice, duşuri şi pentru cei dornici, distractia poate să înceapă la focul de tabără, însă vă rugăm insistent, nu deranjaţi sportivii şi păstraţi curăţenia.



« inapoi la noutati

Noutati

12 Iunie 2012 Cristian Constantinescu castiga voucherul de participare la Bike Xcountry Trofeul Delta Dunarii, oferit de Freerider.ro

Cristian Constantinescu castiga voucherul de participare la Bike Xcountry Trofeul Delta Dunarii, oferit de Freerider.ro

Concursul desfăşurat în perioada 23 mai – 7 iunie şi pus la punct împreună cu partenerul nostru ...

citeste continuarea »

17 Mai 2012 Primii castigatori la Bike Xcountry- Trofeul Delta Dunarii

Primii castigatori la Bike Xcountry- Trofeul Delta Dunarii

Zsuzsu Gyurka (Nomad Merida Racing Team) si Gheorghe Marian castiga la Prima Evadare cate un voucher de participare ...

citeste continuarea »

17 Mai 2012 Analiza timpilor de pe traseul Prima Evadare si cei de la Bike XCountry Trofeul Delta Dunarii

Analiza timpilor de pe traseul Prima Evadare si cei de la Bike XCountry Trofeul Delta Dunarii

Prima Evadare tocmai s-a incheiat, dar despre aceasta cursa se va mai vorbi inca multa vreme! Marc Sandu, ...

citeste continuarea »

9 Mai 2012 Bike Xcountry te premiaza la Prima Evadare

Bike Xcountry te premiaza la Prima Evadare

De la Prima Evadare poti ajunge in Delta Dunarii! Adventure Ride si Bate Saua Sa Priceapa Iapa, ...

citeste continuarea »

25 Aprilie 2012 Ziua unu: Tulcea, Tudor Vladimirescu - Chilia Veche, 54 de kilometri

Ziua unu: Tulcea, Tudor Vladimirescu - Chilia Veche, 54 de kilometri

Startul se va da imediat după coborârea de pe bac, am identificat un platou cu dale de ...

citeste continuarea »
vezi toate noutatile »
Ziua unu: Tulcea, Tudor Vladimirescu - Chilia Veche, 54 de kilometri Ziua unu: Tulcea, Tudor Vladimirescu - Chilia Veche, 54 de kilometri